MADALINA MANOLE debuteaza in muzica la varsta de 15 ani, cu propriile compozitii de muzica folk. Cea care ii da primele lectii de chitara - instrument de care Madalina nu se desparte nici acum, dupa 20 de ani - a fost chiar interpreta de muzica folk ANA TETELEA din Ploiesti. Aceasta ii daruieste in final chitara personala, care devine astfel prima din viata Madalinei si la care incepe sa compuna primele cantece de muzica folk, pe versuri de Octavian Goga („Toamna noua” – prima melodie), Mihai Eminescu, Radu Stanca, Adrian Paunescu. Primele aparitii pe scena au fost in cadrul „CENACLULUI TINERETULUI PRAHOVEAN”, condus atunci de ADRIAN MOROIANU. Aici Madalina isi intalneste o buna prietena, STEFANIA GHITA si astfel se naste duetul de muzica folk pe care Madalina il numeste „ALFA SI BETA”. Urmeaza perioada in care fetele lucreaza impreuna, pe voci, pentru chitara si flaut, compun impreuna si urca pe scena, de multe ori chiar in cadrul spectacolelor CENACLULUI „FLACARA”, condus de poetul ADRIAN PAUNESCU. Acesta ramane placut surprins de muzica celor doua fete pusa pe versurile poeziei „Iertarile”(1984).
Activitatea cea mai importanta a grupului are insa loc la „SERBARILE SCANTEII TINERETULUI”, Madalina devenind membra definitiva a acestui cenaclu si „copilul” favorit al celui care il conducea, poetul si ziaristul LUCIAN AVRAMESCU. Aceasta perioada a anilor de liceu, dar si a zecilor de turnee cu „Serbarile”, reprezinta pentru Madalina cea mai frumoasa perioada a adolescentei dar si o „scoala a vietii”, o scoala in care creste si se maturizeaza artistic alaturi de nume foarte importante ale muzicii, ale artei in general: VICTOR SOCACIU, GHEORGHE GHEORGHIU, IOAN GYURY PASCU, MIRCEA RUSU, formatiile ROSU SI NEGRU, IRIS, COMPACT, METROCK, poeti, actori, interpreti de folclor, muzica clasica. Cati dintre acestia ar fi crezut ca peste cativa ani se vor reintalni cu Madalina, pustoaica timida si nedespartita de chitara ei, dar pe alte scene si avand un alt statut, acela de vedeta incontestabila a muzicii pop romanesti?!
O alta perioada foarte importanta din viata Madalinei a fost aceea a anilor de SCOALA POPULARA DE ARTA din Bucuresti, dar si a celor patru ani in care s-a licentiat intr-una din „cele mai frumoase meserii din lume”, aceea de controlor de trafic aerian-auxiliar, la AEROPORTUL OTOPENI. Au fost patru ani de munca intensa: ani de studiu cu MIHAELA RUNCEANU si IONEL TUDOR, profesorii (de canto) preferati ai Madalinei si ani de studiu la BANEASA, pentru obtinerea licentei la Aeroportul Otopeni. Sunt nepretuite amintirile legate de orele petrecute cu idolul ei, vedeta Mihaela Runceanu, dar si zilele petrecute la aeroport, „in mijlocul unui colectiv de profesionisti si inconjurata de radarele imense care ajuta la dirijarea directa a avioanelor”. Din pacate, pe lista sacrificiilor pe care statutul de artist le cere, inevitabil, Madalina va trece primul dintre acestea: acela de a renunta chiar la meseria atat de iubita de ea (1988). Plecarea de la Aeroportul Otopeni n-a fost deloc usoara, Madalina pastrand si azi licenta obtinuta la Baneasa si amintiri dragi despre fostii ei colegi. Ajungem astfel la primele colaborari ale Madalinei cu compozitorii de muzica usoara, prima melodie fiindu-i oferita de compozitorul DAN STEFANICA care tocmai semna coloana sonora a filmului artistic romanesc „NELU”, cu TORA VASILESCU in rolul principal, film regizat de tanarul DORIN DOROFTEI. Madalina imprima melodia „PENTRU NOI DOI NU POATE FI ALT CER” si filmeaza chiar pentru pelicula „NELU”, aparand in rolul de artista, dedicand personajelor din film aceasta melodie.
COSTIN DIACONESCU, redactor la RADIODIFUZIUNEA ROMANA (programul Romania-Tineret), bun prieten al Madalinei inca din perioada muzicii folk a „Serbarilor”, este cel care insista si reuseste pana la urma sa-i puna fata in fata pe Madalina si compozitorul SERBAN GEORGESCU, intalnire de care Madalina isi aduce aminte intotdeauna zambind, motivul fiind acela al orei intarziate la care ea a ajuns la intalnire. „Nu aveam o parere prea buna despre compozitori, auzeam ca sunt afemeiati, iar eu plecasem de la mama si tata de-acasa cu gandul ferm de-a nu face compromisuri; aveam mare incredere in talentul meu si in educatia primita. Asa ca am tratat cu suficienta superficialitate intalnirea din acea zi!”. Dupa acea zi au urmat altele in care cei doi au inceput sa lucreze impreuna si, intr-un final, compozitorul decide sa participe la Festivalul “MAMAIA” (1988) cu melodia „Un om sentimental” pe versurile ROXANEI POPESCU, interpretata chiar de Madalina. Se produce astfel debutul oficial in muzica pop, iar Madalina pasea cu dreptul pe scena acestui important festival, castigand una din cele trei mentiuni oferite atunci. Se contureaza astfel inceputul colaborarii MADALINA MANOLE-SERBAN GEORGESCU, iar primele melodii cu succes de public si „de casa” se lanseaza una dupa alta: „Vino, dragostea mea”, „O floare pentru mai tarziu”, „Asta e doar viata”, „Nu mai sta suparat”, „Te-am vazut, mi-ai placut”, „Fata draga”. Echipa Manole-Georgescu incepe sa „culeaga” si primele „roade” ale colaborarii, adica premii muzicale la cele mai importante concursuri de televiziune: „O MELODIE DINTR-O SUTA”, „TREI DIN ZECE PENTRU UN SHOW” si Festivalul „MAMAIA”; lista melodiilor castigatoare fiind elocventa: „Fata draga”, „Te-am vazut, mi-ai placut”, ”Jucatorul de iubiri”, „Vreau sa te uit”, „Nu esti chiar un inger”.
|