Laura Calaceanu a devenit, in anul 2001, pentru doar doua saptamani, reporter incognito in Serbia si Muntenegru. Era o perioada in care atmosfera in zona era deosebit de tensionata.
Regimul lui Slobodan Milosevici se afla pe ultima suta de metri, iar pierderea puterii politice de catre acesta a declansat o adevarata revolutie "de catifea" pentru sarbi, tara vecina devenind, in acele momente, unul dintre cele mai fierbinti locuri de pe glob. Laura Calaceanu, desi nu este corespondent extern, nu a ratat evenimentul. Demonstratiile din Serbia au dus insa la declansarea starii de urgenta si la inchiderea granitelor. Pentru ca jurnalistilor straini nu le era permisa intrarea in tara, timisorenca a fost trimisa de catre ProTV Bucuresti "la demonstratie" incognito. Imbracata cu niste haine ponosite si inarmata cu o sacosa plina cu adidasi si tigari, s-a prezentat la Politia de Frontiera din Pancevo, spunand ca vrea sa merga in Serbia sa-si vanda marfa. A avut noroc. Sarbii ii dadusera drumul.
Cu legitimatia de ziarist ascunsa in pantof, a ajuns la Virset. "Problema era ca nu stiam sa vorbesc sarbeste. Ei nu vorbeau engleza, pentru ca aveau o aversiune, de altfel justificata, fata de americani. Din autogara am luat un autobuz si asa am ajuns in Belgrad. M-am trezit acolo singura, cu hainele de pe mine, cu un pix in mana si un ziar in buzunar. Am strabatut zeci de kilometri pentru a lua pulsul orasului. Am facut transmisiile prin telefon - sub pseudonimul Anca Mihai". Riscul era, insa, destul de mare pentru ca nu avea nici un fel de acreditare, iar daca era prinsa de autoritati, "fie eram trimisa pachet acasa, fie ma «ascundeau», de nu ma mai gasea nimeni". Insa in ziua in care Milosevici a pierdut puterea, Laura se afla in prima linie, alaturi de demonstrantii care isi exprimau bucuria in fata Parlamentului Federal din Belgrad. Demonstratia a facut-o, la propriu, sa planga :
"Am plans patru ore, deoarece fiind printre demonstrantii din primul rand, «am gustat» din plin binefacerile gazului lacrimogen cu care au incercat politistii sa imprastie multimea. Am dat dovada de putina inconstienta, insa a fost vorba si de foarte mult entuziasm". Tot din acea perioada dateaza si transmisiunea in direct care i-a ramas cel mai bine intiparita in memorie. "Era pe o scena din inima Belgradului, si eram inconjurata de mii de oameni. A fost o atmosfera fabuloasa. Pe chipurile oamenilor nu se putea citi decat bucurie. Apoi, dupa disparitia lui Milosevici, se puteau face transmisii de televiziune, pentru ca unul dintre posturile sarbesti vindea un pachet de 10 minute tuturor corespondentilor interesati. Era pentru prima data cand oamenii din tara au aflat ca vocea care transmitea de acolo era, de fapt, a mea", isi aminteste Laura. Un alt moment impresionant, spune jurnalistul de televiziune, l-a trait tot in Serbia, contextul fiind insa cu totul altul : asasinarea premierului Zoran Djindjici:
"Am vazut atunci tineri si oameni in varsta pentru care omul acesta a reprezentat o mare speranta. Am intalnit chiar un om al premierului sarb, care fusese la o distanta de cinci metri de premierul sarb cand a avut loc asasinatul. Nici acum nu pot sa-mi scot din minte chipul sau". |
